Omul și Organismele Modificate Genetic

O temă care continuă să agite spiritele în prezent este cea a Organismelor Modificate Genetic (GMO în denumirea lor generică). Recent, omul de știință Neil De Grasse Tyson a fost întrebat de publicul unei conferințe care este opinia sa față de GMO. Răspunsul acestuia a fost foarte punctual și corect din punct de vedere științific dar a lăsat pe mulți cu gura căscată fiindcă nu au înțeles sau fiindcă nimeni nu îndrăznise să le explice acest lucru până atunci. Tyson a afirmat că omenirea se ocupă cu modificarea genetică a organismelor de mai multe mii de ani, așa că nu e ceva atât de scandalos. Omul de știință se referea, astfel, la domesticire. Acest proces a început undeva acum 12 500 de ani în Semiluna Fertilă (regiune din Orientul Mijlociu ce cuprinde Egipt, Palestina, Liban, Mesopotamia). La prima vedere ar părea că domesticirea a însemnat îmblânzirea animalelor sălbatice și utilizarea acestora în beneficiul omului.

„Domestic” provine din latină și înseamnă ”de-al casei”. Totuși, domesticirea nu înseamnă doar aducerea organismelor în gospodăria umană. Domesticirea presupune, de fapt, o modificare la nivel genetic a populației animale sau vegetale (da, și plantele sunt domesticite!) prin întreruperea de către om a procesului de selecție naturală. Astfel, omul alege organisme individuale după criterii utile pentru alimentația sau nevoile sale, limitând sau chiar impunându-le acestora un anume comportament reproductiv. Având în vedere impulsul biologic de perpetuare prin reproducere, animale care au trăsături utile omului (carne gustoasă, lapte, lână/piei prelucrabile, ouă, pene, rezistență la frig/boli, robustețe, docilitate sau chiar aspect plăcut) au fost închise într-un țarc/coteț, având drept opțiuni pentru reproducere alți indivizi care corespund cerințelor umane.

Omul a remarcat, astfel, procesul natural al eredității și a încercat să-l utilizeze în folosul său. Dorind să grăbească procesul de tranziție genetică, omul a început să desfășoare domesticirea pe o scară amplă. Asta nu înseamnă numai că multe exemplare au fost angrenate în acest proces, ci și faptul că pentru a maximiza avantajele și a impune noile trăsături au fost efectuate împerecheri de indivizi cu un grad foarte mare de înrudire genetică (inclusiv frați-surori, sau părinți-copii). După cum însuși Darwin remarca, împerecherea exemplarelor frate-soră ducea la o accentuare semnificativă a trăsăturilor. El experimenta cu porumbei, încercând să producă „rase” cu un penaj bogat ornamentat. Însă, trăsăturile „pozitive” (mai bine zis „dorite” sau „utile”) se accentuau datorită creșterii probabilității ca genele responsabile cu aceste aspecte să devină dominante.

Odată cu acestea, pe măsură ce încrucișarea cu exemplare quasi-identice genetic creștea, degenerarea genelor progresa simultan și apăreau boli și vulnerabilități similare cu bolile genetice umane. Cercetările recente au dovedit, după experimentul domesticirii vulpii argintii, că exact trăsăturile pe care omul le asociază cu animalele domestice, docile sau chiar „drăguțe” sunt rezultatul unei boli genetice degerative, similare cu sindromul Williams la oameni. Astfel, urechile clăpăuge, părul scurt și drept, botul scurt, craniul turtit și mai mic, picioarele mai scurte, statură mai mică și mai îndesată, dinți mai mici și mai puțini sunt rezultatul endogamiei forțate impuse de oameni. Astfel, animalele domestice sunt mai vulnerabile, au o durată de viață mai scăzută și nu mai sunt capabile să supraviețuiască în sălbăticie fără ajutorul omului fiindcă și-au pierdut trăsăturile genetice naturale adaptate la mediu. Omul a căutat, inconștient, să elimine trăsăturile „sălbatice” fără să realizeze că transformă aceste animale în mutanți neajutorați, similar cu persoanele cu handicap pe fond genetic grav, ce au nevoie de asistența altor persoane pentru a supraviețui și a se descurca în viață.

Străduindu-se să mențină „puritatea rasei” sau „pet degree-ul” anumitor animale, omul a apelat la o „știință” care azi e considerată absurdă și chiar revoltătoare – eugenia. Această știință fusese invocată de doctorii și oamenii de știință rasiști ai Germaniei Naziste sau ai Africii de Sud în timpul Apartheidului pentru a justifica nu doar sterilizarea a zeci sau sute de mii de oameni, ci și implicarea statului în a sugera cine cu cine ar trebui să se căsătorească și să facă copii „adecvați„ societății. În sens uman acest lucru e neimaginabil astăzi, cu atât mai mult din punct de vedere științific. Însă acest proces se desfășoară nestingherit de mii de ani în lumea animalelor domestice. Eroarea de percepție științifică vine tocmai din iluzia „purității rasiale”. O populație sănătoasă genetic nu are indivizi similari genetic, ci cât mai diverși, astfel încât să poată fi evitate sau selectate pe parcursul generațiilor genele cele mai puternice și utile confruntării cu mediul, eliminând totodată pe cele defecte sau care conferă vulnerabilități. Ori omul tocmai pe cele din urmă le-a încurajat și impus, alterând cel mai probabil iremediabil genetica acestor specii cooptate pe lângă gospodărie.

În cazul plantelor, acolo unde înmulțirea nu este sexuală în sens animal, implicarea omului s-a manifestat prin selectarea semințelor de la plantele „utile”, plantarea lor intenționată într-un sol și într-o nișă ecologică aproape ideală, precum și sporirea artificială a șanselor de reușită biologică prin diverse activități agricole. Cele mai importante sunt de menționat furnizarea de apă și îngrășăminte naturale, plivirea (eliminarea plantelor de altă specie care pot concura cu cele domestice) sau înlăturarea dăunătorilor animali. Mai mult, pe măsură ce utilitatea acestor plante a crescut și cererea pentru cantități din ce în ce mai mari a fost alimentată de creșterea populației umane, activitatea omului s-a orientat și spre convertirea unor spații din ce în ce mai ample în nișe ecologice favorabile pentru speciile domestice. De asemenea, prin izolare și proximitate forțată, omul a controlat polenizarea plantelor sale pentru a evita sau chiar impune o hibridizare utilă nevoilor sale. Astfel, fără această manipulare genetică nu ar fi existat bananele dulci (bananele sălbatice sunt mici, perisabile și trebuie gătite pentru a fi comestibile), grapefruitul (rezultatul unui hibrid dintre portocale roșii și pomelo), porumbul contemporan (porumbul original creștea la 3-5 cm lungime) sau multe altele.

Efectul involuntar al domesticirii a fost faptul că trăsăturile necesare activității umane erau inutile supraviețuirii speciilor în natură iar cele care priveau adaptarea la mediu au dispărut în urma încrucișărilor controlate de om. Un efect indiscutabil negativ al degenerării genetice al speciilor de plante și animale îl reprezintă scăderea imunității la boli, patogeni și dăunători naturali. Astfel, concentrându-se preponderent pe maximizarea profitului, omul a creat condiții favorabile pentru o serie de agenți biologici cu mult mai puțin răspândiți până atunci. O importantă parte a patogenilor animali, din cauza proximității prelungite și a interacțiunii continue dintre om și animal, au reușit să infecteze și populația umană, provocând unele dintre cele mai mari epidemii din istoria umană (variolă, gripă, ciumă etc.).

Omul a recurs la domesticirea plantelor și animalelor pentru a asigura supraviețuirea speciei sale într-o perioadă de presiune ecologică și nesustenabilitate pe termen lung a modului de viață de vânător-culegător. Succesul domesticirii a dus la apariția civilizației, în urma invenției agriculturii și, inevitabil, la întreg progresul tehnologic și cultural uman. Dacă efectele negative ale acestei străvechi manipulări genetice a organismelor par să fie împământenite, sunt de părere că descoperirile din prezent din domeniul geneticii pot să înlăture o serie dintre aceste vulnerabilități permanente, pentru a menține și chiar îmbunătăți nivelul de dezvoltare al speciei umane. Aici mă refer la utilizarea ingineriei genetice științfice ca o inițiativă voluntară și intenționată de a repara genele animale și vegetale care, de-a lungul a multiple mii de generații, s-au deteriorat în dezavantajul nostru, dar și al lor. Pentru secolulul XXI, ingineria genetică reprezintă noua frontieră a procesului de domesticire, ducând la domesticirea genelor și a ADN-ului.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s